Moldova - Basarabia - Romania
Locul unde romanii devin Romani

Timpul.md
     media: 5.00 din 5 voturi

Putin - Voronin si KGB-ul

Construcţia regimului Voronin nu s-a bazat pe principiile democraţiei occidentale, dimpotrivă, a copiat în parte sistemul Putin
În volumul „KGB-ul la putere”, cunoscutul istoric şi jurnalist francez Thierry Wolton descrie cu probe concludente lupta pentru putere din culisele Kremlinului, purtată de vechii kaghebişti pentru a instaura un nou regim de fier după căderea URSS. „Această autocraţie nu poate accepta separaţia puterilor, nici libertatea presei, nici alegerile libere - criteriile esenţiale ale democraţiei. Astăzi, „silovicii” (structurile secrete şi cele de forţă - n.n.) dispun de mult mai multă putere decât a visat vreodată KGB-ul, chiar în ceasurile cele mai negre ale terorii staliniste”, notează autorul. Urmărind atent modul în care Putin a confiscat puterea totală în Rusia, descoperim unele asemănări uluitoare cu realităţile regimului Voronin şi înţelegem de ce, imediat după alegerile fraudate din 5 aprilie, primul şef de stat care s-a grăbit să-l felicite pe Voronin a fost Dmitri Medvedev.
Adevăraţii moştenitori ai URSS nu sunt politicienii care au abandonat ideologia comunistă în favoarea democraţiei, afirmă Thierry Wolton, ci foştii ofiţeri KGB care, după o aparentă remisiune în epoca Elţin, au redobândit puterea politică şi economică, subordonându-şi imensul patrimoniu al statului rus.
Afacerea Leningrad
Cine este Putin şi cum a ajuns el la putere? Familia în care s-a născut a avut legături strânse cu comunismul sovietic, tatăl său făcând parte din NKVD, iar bunicul său fiind bucătarul lui Lenin şi al lui Stalin. Studentul Putin a făcut totul pentru a fi remarcat de serviciile secrete, însă „cariera sa de spion a fost una de ofiţer şters, incapabil de a se distinge din grămadă”. „Molia”, după cum i se zicea la KGB, a lucrat în contraspionaj la Leningrad, apoi la o bază secundară din Germania de Est. În 1989 s-a întors în ţară fără glorie, după ce ocupase doar funcţii necalificate. Aici devine prorector al Universităţii din Leningrad şi supraveghează intelectualitatea.
Cariera sa a luat o altă întorsătură după ce, apropiindu-se de Anatoli Sobceak, primarul capitalei de nord, a fost numit însărcinat cu relaţiile externe ale oraşului, apoi responsabil de privatizări şi viceprimar. Activităţile comerciale pe care le-a făcut Putin în acea vreme sunt păstrate în taină şi astăzi. Deputatul Iuri Şcekişcikin a încercat să le ancheteze, dar, în iulie 2003, a fost otrăvit... La începutul anilor ’90, aleşii locali i-au solicitat demisia, ca urmare a unei sumbre afaceri de troc cu materii prime, care a costat oraşul peste 100 mln. de dolari, dar dosarul a fost clasat. Găsim numele Putin şi în afacerea „Trei Balene”, în care sute de milioane de dolari din taxele aferente contractelor acestei societăţi au fost deturnate în beneficiul miliţiei şi FSB. Justiţia germană s-a interesat de Putin, când i-a găsit numele în consiliul unei societăţi implicate în operaţiuni de spălare de bani. În cinci ani, oraşul s-a pomenit cu datorii de circa 600 mln. de dolari, ceea ce l-a costat pe Sobceak urmărirea în justiţie. În 1996, după ce îl ajută pe acesta să fugă în Franţa, Putin intră în administraţia Kremlinului, iar peste doi ani este numit şef al FSB şi responsabil al Consiliului de Securitate. În 1999, ajungând prim-ministru, el îl invită pe Sobceak în Rusia, dar trei luni mai târziu acesta moare de o criză cardiacă. „Gurile rele văd în subita sa dispariţie mâna lui Putin, care vroia să scape de un martor supărător al trecutului său”, susţine Wolton.
Promovat prin războiul cecen şi masacrele din 1999
Până în 1999, Putin era necunoscut marelui public. Încercând să-şi găsească un succesor, Elţin ar fi căutat o persoană obedientă, care să-i asigure şi imunitatea pe viaţă. Sociologul Boris Kagarliţki scria: „E zugrăvit Putin ca un „conducător puternic”, dar el era un birocrat mediu, total lipsit de voinţă şi de iniţiative personale. Elţin i-a încredinţat să-l succeadă, cum ai încredinţa o sarcină birocratică unui funcţionar”. Aleksandr Litvinenko, fost agent KGB refugiat la Londra, estima că Putin făcea parte din strategia pusă la cale de „organe”, pentru a lua puterea în Rusia. În noiembrie 2006, Litvinenko a fost asasinat cu plutoniu.
Viaţa politică rusă de atunci era dominată de primarul Moscovei, Iuri Lujkov, şi ex-premierul Evgheni Primakov. Pentru a deveni preşedinte în 2000, Putin urma să fie făcut cunoscut cu orice preţ. Wolton notează: „Ideea de a face din măruntul cekist Putin un om providenţial a încolţit, fără îndoială, în câteva minţi diabolice”, care a costat sacrificii comise cu un cinism cutremurător. În iunie 1999, comandantul de gherilă cecen, Şamil Basaev, ar fi avut o întâlnire în Franţa cu oligarhul rus Boris Berezovski, care nu şi-a negat legăturile cu liderii ceceni. În iulie, sateliţii americani au identificat manevre ale armatei ruse la bazele din Caucazul de Nord, unde deja erau trimişi noii recruţi ruşi. La 7 august 1999, un comando cecen condus de Basaev proclamă Daghestanul drept republică islamică, iar peste două zile Putin e numit premier. La 4 septembrie, la Buiansk, Daghestan, o mină distruge un imobil locuit de ruşi, soldat cu 64 de victime. La 9 septembrie, în Moscova, o bombă distruge un bloc de pe str. Gurianov (94 de morţi). La 13 septembrie, pe bd. Kaşirski din Moscova o explozie provoacă prăbuşirea altui imobil (70 de morţi). La 16 septembrie, la Volgodonsk, un camion explodează în faţa unui imobil (19 morţi). La 1 octombrie, armata rusă a invadat teritoriul cecen. „Lansatoare de flăcări, napalm, bombe lacrimogene - toate armele interzise de Convenţia de la Geneva au fost utilizate. Torturi, violuri, execuţii sumare, deportări - toate drepturile omului au fost batjocorite. În timpul terorii staliniste, au fost eliminaţi 44 de sovietici din 10.000, iar din noiembrie 1999 au fost ucişi 46 de ceceni din 10.000”, specifică Wolton.
Dubrovka şi Beslan, aceeaşi mână?
Autorul conchide, prin probe, că războiul cecen urmărea să-i dea importanţă lui Putin la alegeri, iar atentatele presupuneau instaurarea unui climat de teroare, pentru a determina populaţia să facă corp comun cu puterea. Nici comanditarii, nici executanţii tragediilor nu au fost identificaţi nici până azi. Ziarul „Versia” a publicat documente şi mărturii, precum că negocierile cu privire la atentate le-au purtat ofiţerii FSB cu Şirvani, fratele lui Şamil Basaev. Din dosarul fraţilor Basaev de la serviciul de spionaj se vede că ei erau agenţi GRU, cu state de plată. După această publicaţie, Artiom Borovik, redactorul-şef de la „Versia”, a murit în circumstanţe suspecte. Şi generalul Lebed s-a expus pentru „Le Figaro”: „Oricare comandant cecen, dacă vroia să se răzbune, ar fi aruncat în aer generali sau sediile MAI, FSB, depozite de arme, dar nu oameni simpli. Înţeleg că a existat un acord cu Basaev, care este informator KGB”. Peste câteva zile, Lebed şi-a negat declaraţiile, apoi a fost vizitat de Berezovski, după care s-a ţinut departe de scena politică până în aprilie 2002, când moare într-un ciudat accident de elicopter. Mihai Trepaşkin, fost ofiţer al KGB, deputatul Serghei Iuşcenko şi alţii care au avut curajul să abordeze acest subiect fie că au decedat, fie că au fost arestaţi.
După aceste evenimente, ratingul lui Putin a crescut brusc. În august 1999, sondajele îi dădeau 1% din intenţiile de vot, după atentate - 14%, după intervenţia în Cecenia - 32%, pentru ca apoi să depăşească 50%. La Kremlin, Putin a prelungit strategia tensiunii voite. În numele luptei antiteroriste, pentru a justifica noi legi excepţionale, „organele” au organizat luarea de ostatici la Teatrul „Dubrovka” din Moscova, în octombrie 2002, care a adus 29 de victime. Jurnalista Anna Politkovskaia a pus în evidenţă rolul pe care l-a jucat în această tragedie un anume Hanpaş Terkibaev, care i-a condus în teatru pe cei circa 40 de terorişti, a purtat negocieri cu poliţia şi a fost singurul care a părăsit terenul, înainte de asalt, înconjurat de trupele de elită. După tragedie, Terkibaev a devenit „consultant” la Kremlin. În interviul acordat Annei Politkovskaia, el a recunoscut că e agent FSB, dar peste câteva luni a decedat într-un accident, iar jurnalista a fost omorâtă în octombrie 2006. În septembrie 2004 are loc o nouă tragedie organizată după scenariul Dubrovka, la şcoala din Beslan, Osetia de Nord, cu 311 morţi. „În ambele cazuri autorităţile au justificat numărul victimelor prin comportamentul agresiv al teroriştilor, în timp ce tocmai asaltul nesăbuit al forţelor de securitate, care n-au ţinut seama de vieţile oamenilor, a condus la masacre”, afirmă Wolton.
Poliţia şi serviciile secrete deţin monopolul puterii
În culisele tensiunilor, Putin a instaurat un regim militaro-poliţienesc. Ruşii au fost chemaţi să serbeze din nou Ziua cekistului la 20 decembrie (la această dată a fost creat CEKA, din care a provenit KGB). Libertăţile cucerite de ruşi au început să fie ştirbite în favoarea FSB-ului: înregistrarea obligatorie la adresa sa de domiciliu, prevedere abolită în 1993, a fost reabilitată; „denunţul anonim” este din nou încurajat ca un act civic; „organele” pot investiga viaţa privată, practică interzisă în 1998; având în grijă securitatea sistemelor de informaţii şi telecomunicaţii, inclusiv televiziunea, „organele” ţin audiovizualul sub control; FSB are sarcina de a asigura „respectarea ordinii şi a legii” în perioada electorală; acordul FSB e necesar pentru toate legile votate în parlament, în ce priveşte proprietatea întreprinderilor etc.
Structurilor de forţă şi de drept le este alocată o treime din cheltuielile statului. Din 2000, bugetul FSB a crescut de trei ori, cel al MAI - de 2,5 ori, cel militar se măreşte anual cu 30%. Potrivit Academiei de Ştiinţe a Rusiei, 78% din funcţionarii aparatului de stat sunt proveniţi din structurile de forţă. Şi la Kremlin, Putin s-a înconjurat cu cei mai credincioşi prieteni. Victor Ivanov, secretarul general adjunct al Administraţiei Prezidenţiale, l-a recrutat în KGB. Prim-viceprim-ministrul Serghei Ivanov a fost colegul său de KGB la Leningrad. Ion Secin, şef-adjunct al Administraţiei Prezidenţiale, a fost şeful său de cabinet la primărie. Actualul preşedinte, Dmitri Medvedev, i-a fost şef al Administraţiei Prezidenţiale şi prim-viceprim-ministru. Legătura lor vine din anii ’90, când, la Leningrad, Medvedev i-a organizat, ca expert juridic, apărarea în faţa acuzaţiilor de corupţie, lansate de un grup de deputaţi.
Anual, ruşii plătesc judecătorilor câte 100 mln. USD
În mai 2000, Kremlinul a instituit o nouă decupare a ţării în şapte districte, instalând în fruntea lor „subprefecţi” proveniţi din armată, MAI şi FSB, pe care numai preşedintele are puterea de a-i destitui. În câteva luni, 85% dintre procurori şi 70% din conducerile regionale ale MAI şi FSB au fost schimbate cu oameni fideli noului regim. Elitele sovietice, rămase în administraţia publică locală, s-au reconvertit în conducători ai partidului prezidenţial „Единая Россия” („Rusia Unită”), punându-se la dispoziţia executivului, ca şi în comunism.
Planul acestor schimbări le aparţine „organelor”. Putin doar a fost pus în faţă, ştiind să profite de dezamăgirea ruşilor de după reformele lui Elţin. „Organele de forţă” s-au substituit poporului, luând decizii pentru el, eliminând orice concurenţă considerată primejdioasă şi formând instituţii fără capacitate de decizie. La propunerea Kremlinului de a oferi o voce societăţii civile, în 2005 s-a constituit o Adunare Populară. Însă şefii acesteia au fost numiţi de putere, având misiunea de a susţine asociaţiile care-i sunt favorabile. Comitetul „Helsinki” şi organizaţia „Memorial”, care au denunţat mascarada, s-au trezit urmărite de fisc. Grigori Iavlinski, liderul partidului de opoziţie „Iabloko”, deplânge situaţia: „Avem un parlament pseudopluralist, avem pseudoalegeri, pseudojustiţie, mass-media pseudoindependente. Rusia s-a transformat într-un sat al lui Potiomkin”.
Curtea de Conturi şi-a pierdut independenţa în 2007, când Putin şi-a arogat dreptul de a-i numi auditorii. Independenţa judecătorilor, votată în 1993, a fost abandonată şi justiţia a redevenit o piramidă a Kremlinului. Curtea Supremă este numită de un Înalt Colegiu de Calificare, membrii căruia sunt aleşi de şeful statului. „În acest sistem, e suficient ca un funcţionar să dea un telefon judecătorului, pentru ca acesta să dea verdictul care se aşteaptă de la el”, scria Anna Politkovskaia. Solidaritatea între justiţie, poliţie şi serviciile secrete a devenit totală. Azi, mai puţin de 1% din cei aflaţi în arest preventiv sunt achitaţi, deşi, în timpul lui Stalin, acest indice atingea 10%. Potrivit Institutului Indem, oamenii sunt nevoiţi să corupă judecătorii şi le plătesc anual până la 100 mln. dolari; 72% dintre ruşi nu recurg la tribunale pentru că nu au bani de mită, iar 78% nu sesizează tribunalele pentru că acestea nu le fac dreptate. Majoritatea celor 47.000 de plângeri ale ruşilor, înregistrate la CEDO, denunţă torturile din comisariate.
„Şi Stalin l-ar fi putut invidia”
Cultul personalităţii e în toi - numele Putin e dat străzilor, soiurilor de plante, nou-născuţilor, portretele şi fotografiile sale sunt afişate în locuri publice. „A 50-a aniversare a lui Putin a declanşat un desfrâu de linguşeli, pentru care Stalin l-ar fi putut invidia”, scrie Wolton. Toate marile canale acordă zilnic jumătate din timpul de antenă subiectelor dedicate lui Putin, guvernului şi „Rusiei Unite”. Directorii TV se întâlneau cu el de două ori pe lună, iar redactorii-şefi - o dată pe săptămână. Jurnaliştii ruşi au fost puşi sub supraveghere politică. Din 2000, 19 dintre ei au fost asasinaţi, iar riscurile la care se expun aceştia incită breasla la autocenzură. Majoritatea cotidianelor din Moscova aparţin oligarhilor apropiaţi puterii. Aleksandr Mamut, un alt magnat al lui Putin, a cumpărat drepturile asupra blogurilor cu caractere chirilice de la platforma „Live Journal”, utilizată de către cea mai mare parte a internauţilor ruşi. Dar există şi instituţii media care reuşesc să-şi facă o voce discordantă, dar numai atâta timp cât autorităţile au acest interes. „Sunt un alibi. Datorită nouă, puterea pretinde că presa e liberă”, a recunoscut directorul „Eho Moskvî”. Rusia fiind supravegheată de Occident şi orice întoarcere pe model sovietic fiind imposibilă, „organele” trebuiau să pară că mizează pe procesul democratic. Pentru a deruta populaţia, s-a creat o caricatură a democraţiei, finanţându-se grupări extremiste, ziare antisemite, lideri naţionalişti.
Până a-l succeda pe Putin, lui Medvedev i-a scăpat declaraţia: „Alegerile sunt o ameninţare pentru stabilitate”. Wolton argumentează: „Rusia trăieşte o mascaradă democratică cu mulţimea de fraude electorale, de partide de mucava, de opoziţie ţinută cu botniţa şi de legi electorale croite pe măsură, ca să asigure aceeaşi putere. Urne pline până la refuz şi alegători fictivi au fost la ordinea zilei de la prima alegere a lui Putin”. La 9 septembrie 2000, „Moscow Times” anunţa că peste 1,3 mln. de alegători fuseseră adăugaţi pe liste. Există cazuri când funcţionarii au fost „încurajaţi” să voteze pentru „Rusia Unită” sub ameninţarea că vor fi daţi afară, pensionarilor li s-au promis medicamente gratuite, bătrânilor li s-a dat de înţeles că în cabina de vot există camere care îi supraveghează.
Concurenţii electorali sunt ameninţaţi şi şantajaţi
În stil kaghebist, Putin şi aliaţii lui nu suportă nicio opoziţie. În 2004, dorind să candideze la prezidenţiale, ex-spicherul Ivan Rîbkin a pretins că va face dezvăluiri despre trecutul lui Putin. Peste puţin timp, el a dispărut, ca să apară mai târziu, înspăimântat, şi să se retragă din cursă. Fostul premier M. Kasianov, care şi-a depus candidatura în 2008, a fost imediat acuzat de abuz de putere şi corupţie, iar fiscul s-a ţinut de el până s-a retras. Garry Kasparov, candidat al liberalilor în 2008, a suferit jigniri şi arestări. În timpul deplasărilor în provincie, îi era dificil să se cazeze, să se hrănească şi să închirieze săli.
Pentru a menţine iluzia pluralităţii de opinii, Kremlinul a creat şi Partidul „Rusia Dreaptă”. Totuşi, pentru a bloca mecanismul electoral şi a evita tentaţiile neinspirate ale populaţiei, Putin a pregătit terenul ca să fie ales numai el şi succesorul lui. În primul rând, la alegerile parlamentare, votul uninominal a fost desfiinţat, iar în competiţie pot intra doar candidaţii partidelor ce au obţinut cel puţin 7% la precedentele alegeri. Astfel este îndepărtat riscul unui parlament ostil. În al doilea rând, legea a fost modificată şi validează alegerea preşedintelui indiferent de rata participării la vot. Înainte, dacă rata de 50% nu era atinsă, premierul trebuia să asigure interimatul până la următorul scrutin prezidenţial. În 2004, Putin l-a destituit pe Kasianov cu trei săptămâni înainte de alegeri, de teamă că nu va întruni cvorumul, şi a numit în locul acestuia pe un om de încredere, un fost kaghebist, Mihail Fradkov, după care a modificat legea. În al treilea rând, în iulie 2007, a fost adoptată Legea privind extremismul politic, care lasă puterii libertatea de a defini ceea ce înţelege prin „extremism” şi de a aprecia cine s-a făcut vinovat de aşa ceva. Contravenienţii riscă cinci-şase ani de închisoare.
Războiul cu oligarhii
La 28 iulie 2000, Putin i-a adunat la Kremlin pe oligarhii care şi-au făcut averi spectaculoase pe timpul lui Elţin şi le-a propus o colaborare. Cu toate acestea, statul nu va refuza să se ocupe de afacerile celor care nu i-au jurat credinţă lui Putin. Ei s-au pomenit intimidaţi prin lege şi forţă - de către Curtea de Conturi şi forţele de securitate -, ameninţaţi cu falimentul sau cu urmăriri judiciare. Unii dintre aceştia s-au refugiat din ţară, de teama ca să nu fie arestaţi sau asasinaţi, iar alţii şi-au cedat proprietăţile. Regimul a obţinut controlul asupra marilor întreprinderi, prin magnaţii săi obedienţi: Mihail Fridman, Vladimir Potanin, Roman Abramovici, Oleg Deripaska, Aleksei Mordaşov ş.a. La rândul lor, Gusinski, Vinogradov şi Smolenski au fost vânaţi şi lipsiţi de afaceri, Berezovski a fost exilat, iar Hodorkovski a ajuns în Siberia. În echipa preşedintelui Putin, 11 înalţi funcţionari ai Administraţiei Prezidenţiale conduceau şase societăţi, iar 12 erau implicaţi în administrarea lor. 15 membri ai guvernului deţineau şase preşedinţii ale unor comisii de administraţie, iar 24 erau membri ai acestora. Întreprinderile astfel controlate reprezintă 35% din PIB-ul Rusiei, valorând 350 mlrd. dolari.
„Cu cât statul e mai puternic, cu atât omul e mai liber”. Prin această motivaţie, Putin a subordonat statului întregul dispozitiv economic şi administrativ, a eliminat concurenţa politică, a impus controlul asupra mass-media. În această privinţă, Serghei Kovalev, disident în perioada URSS, devenit persona non-grata în Rusia lui Putin, afirmă: „Nu e nevoie să reconstruieşti Gulagul, e de ajuns să reconstitui ambianţa sovietică, să pui la respect mass-media, justiţia, parlamentul, pentru a obţine o societate obedientă”.

  postat de corinabr in 2009-08-21 11:30 | Stiri Externe | Trackback 0 comentarii

Voronin nu are destule probleme
     media: 5.00 din 7 voturi

Voronin nu are destule probleme , mai cautra cateva!

  postat de corinabr in 2009-06-21 14:05 | Stiri Externe | Trackback 0 comentarii

E-Moldova se solidarizeaza
     media: 5.00 din 7 voturi

Preluat de pe : sosbasarabia.wordpress.com

In data de 10 Iunie, am primit la adresa de mail a redactiei portalului nostru, un caz cu adevarat socant si trist, care din pacate se poate intampla la frontiera unui stat european.O familie mixta formata dintr-un roman si o basarabeanca, a fost despartita de discreditarile care le fac granicerii comunisti.

SOS Basarabia a preferat sa pastreze anonimatul acestei familii, deaorece ii respectam suferinta si ii suntem alaturi , de aceea, portalul nostru a trimis o cerere in mod de urgenta catre senatorul Urban Iulian,Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei,Agentului guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Romania, cat si catre Amnesty International Moldova , pentru a oferi tot suportul si ajutorul ca aceasta familie sa fie din nou impreuna,despartita de catre noile prevederi ale comunistilor pentru cetatenii romani.

Mai jos aveti declaratia cu adevarat trista a acestui roman, care desi are permis de sedere permanent timp de 10 ani pana in 2017, nu a fost lasat sa revina in Moldova, unde isi are domiciliul, si sa fie alaturi de copilul lui si alaturi de sotia lui, asta e adevarata fata a comunismului:

“Sunt cetatean Roman , casatorit cu ceteanca moldoveanca din 2006. Sunt stabilit in Moldova din 06.03.2007 in baza permisului permanent de sedere in baza casatoriei. Permisul este valabil pana in 31.01.2017.Am domiciliul stabil in Republica Moldova tot din 2007, cand m-am stabilit definitiv acolo.Am venit in Romania in concediu , deoarece nu mai luasem concediu in Moldova din 2007, si acum doua saptamani cand s-a terminat concediul am vrut sa revenim acasa. La vama moldoveneasca a trecut numai sotia, mie mi s-a cerut viza si am fost intors din drum.Acum sunt pe cale sa imi pierd serviciul, nu pot sta cu sotia si fiul nostru impreuna la domiciliul din R. Moldova, fiul fiind in ultimul an la facultate, nici nu putem sa-l lasam singur.Sunt cetatean Roman casatorit cu cetatean Moldovean. Eu roman sotia moldoveanca. Am permis de sedere permanent, adeverinta de emigrant, deci toate actele necesare ca sunt stabilit definitiv in Moldova.La vama au spus ca numai cu viza mai intra romanii in Moldova. Vor numai viza umeda… adica o stampila am inteles. Problema grava este ca sotia a aflat ca ideea vizei este ca sa ti se poata confisca permisul si sa ai drept de sdere numai cat e valabila viza, sau .. precis nu stie nimeni. Dupa toate legile din lume, indeplinesc toate conditiile de intrare in tara”

Va indemn sa va solidarizati alaturi de ei, si daca cineva trece prin aceeasi situatie va rog sa luati contactul cu redactia noastra: sosbasarabia@gmail.com"

  postat de corinabr in 2009-06-11 05:49 | Stiri Externe | Trackback 3 comentarii

Moldova se trezeste la viata
     media: 5.00 din 10 voturi

Impresionati de tragedia familiei din Moldova, sute de scrsori au sosit pe adresa redactiei e-Moldova. Portaluri precum Unimedia, SosBasarabia si cel al lui Grigore Vieru, sustin de asemenea aceasta scrsoare.
Cei mai activi se pare sunt tinerii moldoveni din Italia, care vor sa organizeze o manifestatie in fata Ambasadei de la Roma a Republicii Moldova, unde sa citeasca aceasta scrisoare. In acelasi spirit de solidaritate multi studenti ai USM Chisinau vor sa faca acelasi lucru in fata Presedentiei si a Parlamentului de la Chisinau. Doi avocati ai baroului de la Chisinau spun, ca ar sprijini si ei un proces impotriva unor astfel de comportamente impotriva cetatenilor moldoveni casatoriti cu cetateni romani, dar se tem de agresiuni din partea puterii de la Chisinau.
Faptul ca "Scrisoarea deschisa catre Vladimir Voronin" a facut inconjurul lumii in mai putin de 24 de ore, si a transformat o tragedie personala a unei familii din Moldova in protest public, ne face sa speram ca desi puterea de la Chisinau credea ca "mamaliga nu explodeaza", a fost o iluzie!
Ma alatur si eu acestui articol. La fel sunt si eu casatorita cu cetatean roman, sotul a obtinut permis de sedere in RM, avem si un copil de 7 luni impreuna ajungind la vama ne-au intors si ne-au trimis la Bucuresti pentru a ne pune viza, plingind m-am intors inapoi, nu am fost acasa de 3 luni cind noi mergeam saptaminal in RM. De la vama ni s-a spus ca deoarece suntem casatoriti si mai si dispune sotul de permis de sedere in RM ni se va deschide viza in baza permisului de sedere asa si am facut cu copil mic am mers pina la Bucuresti 800 km sa ni se deschida viza ce credeti mi-a zis sa merg in RM sa imi invit sotul si copilul ca ltfel nu e posibil sa ni se deschida viza. Cum sa fac acu, e copil care maninca sin cum sa ajung acolo cui sa ii las copilul. Sora mea a incercat la Biroul de emigrare si Azil sa deschide viza dar i se cere o groaza de acte, a zis ca e mai sigur sa vin sa fac eu aceasta invitatie. Ce are in cap Domnul Voronin, in Romania eu cu permis de sedere am aceleas drepturi ca si cetatenii de rand din Romania.
In Romania eu cu permis de sedere am drepturi egale de rand cu cetatenii romani. Am lasat casa in RM nu avem cum sa trecem granita. Si acel permis moldovenesc ne-a costat o groaza de bani si pana la urma nici nu inseamna nimic. Sotul imi zice ca ii este si frica sa ajunga in RM, cred ca odata ce vor vedea numere romanesti ne vor opri la orice pas, asta ni se intampla si pana la 7 aprilie, acu ce sa mai zic. Exista oare Dumnezeu. De ce sufera familii nevinovate pentru ce? Intradevar sper sa primeasca acest aticol Domnul presedinte.
Aceasta este o scrisoare primita pe adresa redactiei noastre, una care dovedeste ca nu este un caz singular cel prezentat de noi.
Mai multe scrisori primite la redactie spun, ca cei ce le-au scris sunt dispusi sa mearga si sa ceara fiecare de la Biroul de Migratie si Azil al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova o invitatie pentru sotul roman ce nu poate sa intre in Moldova desi are un permis permanent de sedere, ba mai mult are si domiciliul stabil in Moldova.
Noi am cautat toata ziua legi din Moldova care sa poata explica reactia autoritatilor de la Chisinau, si nu le-am gasit. Ba mai mult, la toate misiunile diplomatice din Bucuresti ne-au spus ca nu exista nici o tara din lume, in care sa se ceara viza unui posesor de "Permis Permanent de sedere", deoarece acesta tine loc chiar de viza, acesta e scopul pentru care se elibereaza .
Asteptam in continuare reactiile dumneavoastra la acest subiect, si  recunoastem ca nu am putut anticipa coeziunea pe care o poate starnii in randurile cititorilor nosrti! Un ochi plange altul se bucura!

  postat de corinabr in 2009-06-02 07:05 | Stiri Externe | Trackback 0 comentarii

Atentat la familia regala in Olanda
     media: 5.00 din 3 voturi

Şoferul maşinii care a ucis patru persoane astăzi, la Ziua Reginei în Apeldoorn, Olanda, este suspectat că ar fi organizat un "atac împotriva a familiei regale" care participa la sărbătoare.

"Conducătorul auto este suspectat că ar fi organizat un atentat împotriva familiei regale ", a declarat purtătorul de cuvânt al procurorului Ellen Prummel, citat de AFP. Potrivit sursei citate, acesta ar putea fi acuzat de crimă. Patru persoane au decedat astăzi, când o maşină a intrat în mulţimea strânsă la Apeldoorn, pentru a asista la defilarea familiei regale olandeze cu ocazia Sărbătorii Reginei, a anunţat cotidianul „De Telegraaf”. 13 persoane au fost rănite, cinci dintre ele fiind transportate la spital în stare gravă. De asemenea, şoferul automobilului care i-a lovit pe oameni a fost internat şi supus unei intervenţii chirurgicale. Potrivit unor oficiali olandezi, citaţi de agenţia France Presse, şoferul ar fi intrat în mod deliberat în mulţimea adunată pentru a vedea familia regală.„În urma accidentului, toate festivităţile legate de Ziua Reginei au fost anulate. Majestatea Sa Regina este şocată”, a anunţat serviciul de presă a Casei Regale. Ziua Naţională este Ziua Reginei (The Queen's Birthday) şi este sărbătorită oficial pe 30 aprilie (n.r. - ziua de naştere a Reginei Beatrix este 31 ianuarie, dar aceasta a hotărât ca sărbătoarea oficială să aibă loc la 30 aprilie - ziua mamei sale, Regina Juliana).


  postat de corinabr in 2009-05-03 07:48 | Stiri Externe | Trackback 0 comentarii



   
 
 
Powered by www.ablog.ro